Orice comportament al copilului fie el verbal, motor, emoțional sau relațional apare cu un motiv. Copiii nu se comportă „pentru că vor”, „din răsfăț” sau „din încăpățânare”, ci pentru că acel comportament îndeplinește o funcție, un scop intern sau extern.
În analiza comportamentală aplicată, vorbim despre patru mari funcții ale comportamentului, fiecare având sens și utilitate pentru copil în momentul respectiv.
1. Funcția de obținere a atenției
Copilul folosește comportamentul pentru a capta atenția adultului sau a unei alte persoane. Atenția include atât interacțiunea pozitivă, cât și reacțiile negative.
2. Funcția de acces la ceva dorit
Comportamentul apare pentru a obține un obiect, o activitate sau o situație preferată.
3. Funcția de evitare sau scăpare
Comportamentul ajută copilul să evite sau să scape de o situație percepută ca dificilă sau copleșitoare.
4. Funcția de autostimulare (autoreglare)
Acest tip de comportament este orientat către interior și are rol în reglarea tensiunii, emoției sau nivelului senzorial.
Autostimularea: limbajul nevăzut al corpului
Autostimularea include comportamente prin care copilul caută echilibru intern: mișcări repetitive, legănat, manipularea obiectelor, repetarea unor sunete etc. Pentru copil, acestea sunt modalități de autoreglare. A opri comportamentul fără a înțelege nevoia poate amplifica disconfortul.
Autostimularea poate indica:
- dificultăți senzoriale,
- stres sau anxietate,
- nevoia de structură,
- suprastimulare sau sub-stimulare,
- dificultăți de procesare a informației.
Abordarea integrată: știința și umanul împreună
O intervenție eficientă necesită o perspectivă integrată:
- Din perspectiva comportamentală, analizăm funcția, contextul, motivația.
- Din perspectiva senzorială, observăm nivelul de stimulare și oferim experiențe senzoriale adecvate.
- Din perspectiva relațională, explorăm calitatea conectării cu adultul.
- Din perspectiva dezvoltării emoționale, susținem exprimarea trăirilor și strategiile de reglare.
- Din perspectiva familiei, construim rutine, predictibilitate și un climat de siguranță.
Cum sprijinim copilul când autostimularea devine intensă şi are o frecvențǎ crescutǎ
- Înțelegem nevoia care stă la baza comportamentului;
- Oferim comportamente alternative sigure și potrivite;
- Reducem factorii declanșatori – mǎsuri proactive;
- Stabilim rutine și structură;
- Creștem conectarea și predictibilitatea;
- Sprijinim dezvoltarea abilităților de reglare emoțională.
În concluzie
Autostimularea este, înainte de toate, un mecanism de autoreglare. Nu este un comportament care trebuie „oprit”, ci o fereastră către nevoile reale ale copilului. O abordare integrată include înțelegerea senzorială, emoțională, comportamentală și relațională permite construirea unor strategii eficiente și umane, adaptate ritmului fiecărui copil. Copilul nu este un set de comportamente de corectat, ci o persoană în proces de dezvoltare, cu propriul său mod de a face față lumii.
Recomandări pentru părinți
- Observați comportamentul fără grabă sau judecată.
- Întrebați-vă: „Ce încearcă copilul meu să-mi transmită?”
- Oferiți predictibilitate, rutine și un climat sigur.
- Introduceți pauze senzoriale în programul zilnic.
- Folosiți un ton calm și o prezență constantă în momentele de suprasolicitare.
- Căutați sprijin specializat dacă autostimularea interferează cu învățarea sau relațiile.
Copiii au nevoie de înțelegere, nu de corectare; de sprijin, nu de presiune; de relație, nu de perfecțiune.
Oana Stan,Psiholog, analist comportamental BCBA